Nina_Stefan_red_dress

45+

Years

Cine sunt eu?

Nina Ștefan

         La școală am învățat că un text trebuie să aibă introducere, cuprins și încheiere. Nu m-a învățat nimeni despre conținut, la fel cum nu m-a învățat nimeni că informațiile din exterior le primesc și le asimilez în funcție de ceea ce am eu în interior.

         Ei bine, dar, în interior ce se întâmplă și, de ce?

         Nici asta nu m-a învățat nimeni… să privesc în mine și să am curaj SĂ FIU EU!

         Ani la rând am fost „îndesată” cu informații care nu mi-au fost de folos, prea puține au fost utile. Am simțit însă la un moment dat că ceva nu se leagă dar nu am știu să-mi exprim gândurile, ideile, stările și emoțiile. Am tăcut. Bunicul meu vitreg (odihnească-se în pace) îmi spunea „Muta” (da, mie, cea care acum vorbește non stop). Tăcerea nu mi-a adus nimic bun, ci doar un nor de ceață din care am ieșit cu greu pe la 28 de ani. Când am înțeles că ceea ce pleacă din interior se manifestă la exterior, am luat decizia să fac „curățenie” în mine și astfel am schimbat totul în viața mea pentru că era haos total. Atunci am început să mă întreb „de ce?” și „cum?” am ajuns în acel haos care mi-a dat viața peste cap și am găsit și răspunsuri, dar nu atât de ușor. Citește mai jos POVESTEA MEA și vei înțelege despre ce haos vorbesc.

         Pe măsură ce trecea timpul eu tot căutam să înțeleg ce m-a dus în suferință și atunci au început să se deschidă tot felul de uși până când am ajuns la… MINE! În exterior nu era nimic altceva decât EU într-o variantă nu tocmai wow, era „extensia” mea. A durat ceva timp până am înțeles treaba cu „oglinzile” și cu „umbrele” și greu am acceptat ideea că totul pleacă din mine.

       Adică cum? Eu eram oamenii ăia urâți și răi, veșnic în stare de conflict? Eu eram oamenii ăia care nu știau încotro și se victimizau? Eu eram oamenii ăia care se revoltau din orice sau fugeau de responsabilități? Ei bine… cam da… în fiecare din ei se oglindea o parte din mine. Dar de unde veneau reflexiile alea atât de urâte? Eh, aici a fost cel mai greu să accept: din traumele și rănile pe care le-am negat până la un moment dat, când durerea devenise insuportabilă. Era ușor să mă ascund, nu se prindea nimeni că Nina cea prietenoasă și mereu veselă avea dureri pe suflet care apăsau atât de puternic… Am fugit de mine până când am dat nas în nas tot cu MINE! De ce? Pentru că îmi doream să ajung acolo, la mine! Să fiu EU, așa cum SIMT și să nu îmi mai fie teamă să mă manifest ca atare. Atunci ceața a dispărut ușor ușor și haosul a început să se dilueze lăsând loc pentru liniște și pentru lumină.

Pe măsură ce trecea timpul eu tot căutam să înțeleg ce m-a dus în suferință și atunci au început să se deschidă tot felul de uși până când am ajuns la… MINE! În exterior nu era nimic altceva decât EU într-o variantă nu tocmai wow, era „extensia” mea. A durat ceva timp până am înțeles treaba cu „oglinzile” și cu „umbrele” și greu am acceptat ideea că totul pleacă din mine.

Adică cum? Eu eram oamenii ăia urâți și răi, veșnic în stare de conflict? Eu eram oamenii ăia care nu știau încotro și se victimizau? Eu eram oamenii ăia care se revoltau din orice sau fugeau de responsabilități? Ei bine… cam da… în fiecare din ei se oglindea o parte din mine. Dar de unde veneau reflexiile alea atât de urâte? Eh, aici a fost cel mai greu să accept: din traumele și rănile pe care le-am negat până la un moment dat, când durerea devenise insuportabilă. Era ușor să mă ascund, nu se prindea nimeni că Nina cea prietenoasă și mereu veselă avea dureri pe suflet care apăsau atât de puternic… Am fugit de mine până când am dat nas în nas tot cu MINE! De ce? Pentru că îmi doream să ajung acolo, la mine! Să fiu EU, așa cum SIMT și să nu îmi mai fie teamă să mă manifest ca atare. Atunci ceața a dispărut ușor ușor și haosul a început să se dilueze lăsând loc pentru liniște și pentru lumină.

         Odată cu liniștea am înțeles cine sunt și ce vreau și am învățat să-mi aleg direcțiile renunțând la ideea că „așa mi-a fost scris”. Cine putea să scrie destine atât de urâte? Dumnezeu sigur nu! El ne iubește prea mult! Asta am înțeles-o într-o seară când nu puteam să dorm și dădeam vina pe El că m-a aruncat pe un pat de spital din care nu știam dacă voi mai ieși cu viață sau fără…. Ei bine, am ieșit, nu cu picioarele înainte, ci cu fruntea sus chiar dacă eram despicată în două, și la propriu și la figurat. Se pare că nu am știut să mă „deschid” altfel.

      Cum e viața de atunci? ESTE! Cunoscând durerea am înțeles bucuria cu adevărat și apoi am vrut să o împărtășesc cu toate sufletele care îmi ies în cale. De atunci, pentru mine nu mai există oameni, ci suflete! Și tot atunci am înțeles că sufletele au povești minunate, am înțeles că cele rănite transformă oamenii în războinici, iar cele fericite sunt cele care au câștigat războiul. Nu există suflet care să nu fi trecut prin iad pentru a ajunge în rai, pentru că raiul nu ar fi înțeles altfel.

Odată cu liniștea am înțeles cine sunt și ce vreau și am învățat să-mi aleg direcțiile renunțând la ideea că „așa mi-a fost scris”. Cine putea să scrie destine atât de urâte? Dumnezeu sigur nu! El ne iubește prea mult! Asta am înțeles-o într-o seară când nu puteam să dorm și dădeam vina pe El că m-a aruncat pe un pat de spital din care nu știam dacă voi mai ieși cu viață sau fără…. Ei bine, am ieșit, nu cu picioarele înainte, ci cu fruntea sus chiar dacă eram despicată în două, și la propriu și la figurat. Se pare că nu am știut să mă „deschid” altfel.

 Cum e viața de atunci? ESTE! Cunoscând durerea am înțeles bucuria cu adevărat și apoi am vrut să o împărtășesc cu toate sufletele care îmi ies în cale. De atunci, pentru mine nu mai există oameni, ci suflete! Și tot atunci am înțeles că sufletele au povești minunate, am înțeles că cele rănite transformă oamenii în războinici, iar cele fericite sunt cele care au câștigat războiul. Nu există suflet care să nu fi trecut prin iad pentru a ajunge în rai, pentru că raiul nu ar fi înțeles altfel.

     În 2014 am început călătoria autocunoașterii iar în 2018 mi-am propus să devin omul pe care vreau să-l urmez. Un fel de Dumnezeu al meu în care să cred cu tărie, pentru că noi, oamenii, suntem părți ale divinității! 

     În vara lui 2019 am rostit o rugăciune care m-a dus unde visam dintotdeauna: sus! Și nu sus pe vreun munte, că nu mă dau în vânt după cățărat și nici în vreo funcție de conducere, ci sus, în picioare! După atâtea furtuni mi-am dat seama că nimic nu mă mai poate îngenunchea și știu că în orice durere există o lecție. Problemele au devenit situații provocatoare, tristețile au devenit lecții, iar rănile, cele mai bune căi de a mă cunoaște. Reacțiile mele, abordările și manifestările sunt total diferite astăzi. Războiul cu mine s-a terminat demult!

     A durut? Daa! A meritat? Daaa, pentru că l-am transformat într-o carte: „Războiul sufletului. Durerea de azi, puterea de mâine” Are introducere, cuprins și încheiere? Are, dar mai ales are un conținut special care atinge sufletul, îl trezește și îl vindecă! Mi-am scris povestea pentru că mi-am găsit curajul să fiu eu și să fac ce simt. Știu că mesajul meu contează pentru cineva! Nu pentru toți, dar pentru cineva cu siguranță da!

Nina_Stefan_carte_minte_inima-min

     Mi-a fost ușor să îmi asum noua identitate? Ehee… ea era undeva adânc în mine și țipa de ceva vreme, dar eu, surdă cum eram, nu auzeam nimic deși aveam impresia că ajunsesem pe culmi. Pare ușoară treaba asta cu acceptarea și asumarea dar nu e un proces tocmai drăguț… însă merită tot efortul! Câțiva ani m-am ajutat singură și m-am reconstruit așa cum am știut și cum am putut până în ziua în care am simțit nevoia să cer și să primesc ajutor. După multe cărți citite, cursuri și seminarii la care am participat, am început să întâlnesc oameni minunați care mi-au fost adevărate „porți” către mine. S-au transformat multe în timp. Și da, recunosc că după acel proces de transformare, într-o zi, privindu-mă în oglindă, mi-am dat seama că în ea este o femeie minunată, iar în jurul meu „oglinzile” sunt la fel: oameni frumoși și deosebiți care reflectă bucuria din mine. Câte „oglinzi” frumoase am? Le am pe toate! În fiecare om este o părticică din mine, iar eu știu acum că ceea ce sunt eu, se vede și se simte și în jurul meu!

Cum este? E wow! Nu găsesc un alt cuvânt.

       Există transformare? Daaa!!! Dar numai dacă ne propunem cu adevărat! Singura regulă este să VREI! Cam așa a luat naștere Academia sufletului, proiectul prin care eu ajung mai aproape de oameni. 

     După multă muncă, pe toate planurile, sunt aici, în calitate de OM și îndrumător pentru cei care își doresc o viață altfel. Citește mai jos să vezi și ce SPECIALIZĂRI am în domeniul dezvoltării personale și vei vedea câte roluri pot să joc în filmul vieții mele.

         PS: Învață să fii tu!

Specializări

Ce anume mă recomandă să fiu aici, printre voi?

   Din punct de vedere profesional, certificările obținute începând din 2020:

  1. Formator,
  2. Consilier pentru dezvoltare personală,
  3. Practician NLP (Programare neuro lingvistică),
  4. Hipnoterapeut în regresie,
  5. Practician Reiki
  6.  Speaker 

     Vor urma și alte specializări, pentru că îmi place să mă dezvolt constant.

  Am absolvit Facultatea de Ecologie și Protecția  Mediului din cadrul UEB.

    Așadar, am destule diplome care să spună ce sunt, dar nu și cine sunt, pentru că diplomă de OM nu îți dă nimeni.

     Am multe roluri, dar înainte de ele, sunt o femeie care iubește oamenii și armonia, iar visul meu  cel mai mare este să contribui la o lume mai bună. Și asta fac, în fiecare zi, prin ceea ce fac!

   Pe lângă certificările obținute și menționate mai înainte, sunt și AUTOR publicat la Bookzone și am participat la o mulțime de cursuri de comunicare și relaționare, marketing, public speaking, traume și vindecare și mi-am îmbogățit cunoștințele în așa fel încât să pot veni mai bine în spijinul oamenilor și continui să învăț zilnic pentru a-mi îmbunătăți modul de lucru. Evoluția nu se termină niciodată! E o acțiune fără de care nu putem fi împliniți cu adevărat!

     Acum, vreau să știu despre tine, cel/cea care citește… în sufletul tău cum e?

Cum vrei să îți fie?

     Fă pasul spre tine și descoperă cine ești cu adevărat!!!

   Împreună putem descoperi ce resurse minunate ai în interior și te voi învăța cum să le transformi în uneltele cu care să te șlefuiești și să șlefuiești fiecare obiectiv pe care ți-l propui! Dacă vrei, nu există „nu am cu ce”, pentru că universul se va pune în slujba ta pe măsură ce îți deblochezi resursele și te va duce din ce în ce mai aproape de tine și de visurile tale!

Ia decizia să investești în tine și să acționezi!

Eu sunt aici, pregătită să te sprijin și să te îndrum.

Am ales să POT, să VREAU și să ACȚIONEZ!

      …pentru că,

           În evoluție nu se negociază, se acționează!

A fost dificil, a durat câțiva ani, dar a meritat tot efortul!

      Azi știu cine SUNT, ce VREAU și ce POT!

Povestea Mea

        28.09.1985. În acea seară am plâns pentru prima dată, fără să știu că plânsul va face parte din viața mea mulți ani.

      Am avut o copilărie simplă, la țară. Am crescut într-o familie modestă, alături de alte două surori. Mai am un frate, din prima căsătorie a mamei, însă el nu a crescut alături de noi.

      Deși am avut multă libertate și părinți grijulii, am simțit multe lipsuri până la majorat, când am plecat din țară, căutând o viață mai bună. Sau cel puțin așa mă mințeam eu. De fapt, fugeam de suferința de acasă unde lăsasem în urmă un tată alcoolic și o mamă anxioasă. Adolescența mi-a fost marcată de certuri, violență fizică și verbală între părinți și de multe minciuni cu care ascundeam realitatea în care trăiam.

      Toată lumea mă știa de Nina cea veselă și pusă pe glume, pentru că asta îmi lipsea acasă. Trăiam cu o rușine greu de descris, iar furia din mine îmi măcina sufletul puțin câte puțin în fiecare zi.

      La 14 ani am început să pierd oameni dragi, plecau la ceruri în timp ce eu îmi măream lista cu traume. M-am refugiat într-un proiect nonprofit pe care l-am numit Zâmbet și de care m-am ocupat în perioada liceului. Înființasem un grup de copii cu care făceam spectacole, iar asta mi-a adus multă popularitate pe plan local.

      După liceu, în 2004, am evadat din viața aceea în care jucam la dublu, însă nu de bună voie, ci „târâtă” în visul altuia. Eu îmi doream altceva dar nu aveam curaj să merg spre visul meu. Am pășit pe primul drum care mă ducea departe de casă și de suferință.

      Am muncit 4 ani fără oprire iar în 2008 am revenit în România, să le demonstrez tuturor că și un copil sărac poate realiza ceva bun și frumos. Eram privită altfel pentru că aveam bani. Am deschis alături de partenerul meu de atunci, un business la care el visa de mic. Nu am simțit multă bucurie pentru mine, doar pentru el. Eu simțeam mai degrabă presiune. El era fericit. Eu aveam alt vis!

    În cei 3 ani de antreprenoriat mi-am dat seama de multe: că nu-mi iubesc partenerul și nici afacerea și tot ce trăiam era o tortură, cu acordul meu. Aveam viziuni diferite și ne manifestam diferit, pe toate planurile. Aproape că nu eram compatibili, dar ne uneau traumele și afacerile construite împreună. Nina de atunci nu știa să se descurce singură și nu vedea niciun alt drum care să o ducă spre visul ei.

    În 2011 ne-a bătut la ușă falimentul care ne-a lăsat cu multe probleme și datorii. Era cumva normal să se întâmple așa, pentru că noi nu aveam mentalitate de lideri, ci de angajați. Iar eu, nu iubeam deloc acea activitate. Lipsa de educație financiară își spunea cuvântul și mai ales conflictul interior.

   A trebuit să mă resemnez că am muncit în van 7 ani. Eram pe minus, cu moralul la pământ și cu emoțiile răvășite. O perioadă m-am ascuns de toți și de toate. După ce s-au liniștit apele, m-am căsătorit și a fost probabil cea mai proastă decizie din viața mea. Ceva din mine urla să nu fac asta și totuși, datorită circumstanțelor, de rușine și fiind presată de familie, am făcut acel pas. Eram din nou, victimă cu acordul meu. Visam la curaj și încredere și cam atât. Îmi meritam „soarta”, pentru că mă lăsam pe mâna altora și nu decideam eu pentru mine. Degeaba gândeam lucrurile într-un fel dacă acționam complet diferit, în defavoarea mea.

    Căsnicia a fost un eșec total. Soțul a devenit la fel de alcoolic ca tata și a început să mă înșele. Drept urmare, am divorțat în 2014 deși am luat decizia la scurt timp după ce am semnat „contractul”. Ceea ce m-a oprit a fost anul 2013, care m-a ținut mai mult prin spital. De la o simplă operație de colecist, medicii au descoperit că aveam o malformație la canalele biliare. Am suferit două intervenții chirurgicale în 10 zile și am ajuns rapid la 38 de kg. Apoi au urmat 8 proceduri ERCP menite să-mi rezolve problema cu care mă născusem. A durat un an și 4 luni să mă pun pe picioare.

   Am simțit atunci că îmi trăiam sfârșitul. Și mi-l doream pentru că durerile erau mult prea mari și veneau din toate direcțiile, pe toate planurile. Chiar voiam să mor. Și totuși, cineva a decis că nu era momentul ca eu să plec. Nu știu dacă am fost eu sau a fost Dumnezeu, pentru că atunci îl uram în timp ce El se lupta cu mine punându-mi în brațe RENAȘTEREA. Am înțeles târziu asta, apoi am făcut pace. Am ales să trăiesc și să învăț să fiu EU!

   M-am reconstruit de la temelie, după divorț. A fost… nici nu știu dacă există un cuvânt care să exprime cu adevărat cum a fost procesul de transformare. Dur e puțin spus. Cert e că m-am găsit pe mine și am devenit femeia la care visam. Am învățat să fiu eu, așa cum SIMT, am învățat ce înseamnă fericirea și împlinirea și doar trecând prin procesul de vindecare.

   După ce am terminat facultatea, m-am specializat în domeniul dezvoltării personale, pentru că e prima ramură care ne duce spre echilibru și împlinire. Sunt Trainer în evoluție personală și de carieră, NLP coach & Hipnoterapeut. Nu aș fi crezut vreodată că iubirea se învață, că încrederea se construiește și că fericirea e o stare care se poate antrena. Viața mea are alte culori acum, mult mai frumoase, are sens! Iar sensul vieții îl dă omul!

   Astăzi sunt îndrumătorul celor care cad și nu știu cum să se ridice. Iar eu, la ridicat sunt expertă! Mi-am făcut din asta o misiune personală, sau mai bine spus, așa mi-am găsit menirea: prăbușindu-mă! Întreaga poveste, cu toate detaliile, este în romanul meu motivațional Războiul sufletului. Acolo am pus toate secretele transformării mele!

   Am ales să fiu omul care îi sprijină pe ceilalți să-și trăiască visul! Să își găsească curajul să-și asume locul din față, să își construiască o carieră în coaching & training, pentru a da mai departe din experiența și învățăturile lor.

   Fiecare om are o poveste. Ceea ce nu știm, este că acea poveste, este doar un șir de decizii. Mai bune sau mai puțin inspirate. Iar tu, oricine ai fi, nu uita să privești în tine și să te întrebi dacă ești omul la care visezi. Dacă răspunsul e nu, îți propun să vii să stăm de vorbă. S-ar putea să ai surprize când te voi pune față în față cu adevărata ta identitate… așa a fost și la mine.

   Povestea mea nu s-a încheiat, abia a început și vreau ca și tu, să faci parte din ea! Poți participa la activitățile mele profesionale, dacă simți că rezonezi cu ceea ce fac eu. Până ne vom întâlni fizic, te las cu o întrebare:

„Care e adevărata poveste în care vrei să trăiești?”

   Acum, te îmbrățișez cu drag și te invit să citești rubrica BLOG și să-mi răsfoiești toate paginile site-ului. Poți chiar să-mi scrii și tu povestea ta, m-aș bucura să te cunosc. Ai datele mele la rubrica CONTACT!

Cu recunoștință,

Nina Ștefan!

Descarcă Ghidul Femeii Încrezătoare

Descoperă GHIDUL Femeii Încrezătoare! Abonează-te la news letter și îl vei primi gratuit!

Începe o conversație
1
Spune-mi CE, iar eu îți arăt CUM!
Bună 👋

Cu ce problemă te confrunți?